Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, organizează, în data de 11 iulie, la Târgu-Jiu și Plopșoru, noi întâlniri între actuali şi foşti angajați din minerit și energie și avocaţi pe tema legilor de reducere a vârstei de pensionare.
„Federația Națională a Muncii organizează, în data de joi, 11 iulie 2024, în Târgu- Jiu, la ora 11:00, la restaurantul Bulevard şi la ora 15:00 la Izvoarele, comuna Plopsoru, o nouă întâlnire cu cabinetele de avocatură privind legile pensionărilor şi pe recalcularea pensiilor. Minerii, energeticienii şi foştii salariați din unitățile prestatoare sunt chemaţi să vină cu câte o copie după cartea de muncă, decizia de pensionare, carte de identitate şi, eventual, adeverințe cu câştigurile obţinute. Relații și amănunte se pot obține între orele 8:00 – 20:00, la numărul de telefon 0728.39.65.72” a comunicat președintele Constantin Crețan.