Administrația Națională de Meteorologie avertizează că, duminică și luni, vor fi caniculă și disconfort termic în mai multe zone din țară. A fost emis cod galben, iar meteorologii spun că valul de căldură se intensifică și va persista în luna august.
Duminică și luni, 11 și 12 august, vom avea parte de caniculă și disconfort termic. A fost emis cod galben pentru mai multe zone din țară. În sudul Crișanei, Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei vor fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu valori termice în jurul a 20 de grade. Valul de căldură va persista în sud-vest și sud și în zilele următoare.