Poliţiştii gorjeni au întocmit, duminică, dosare penale pentru 4 posibile infracțiuni și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru continuarea campaniei electorale, informează IPJ Gorj.
Polițiștii din Motru a fost sesizați prin cu privire la ,,votarea multiplă la secții de votare diferite’’, constând în aceea că unui bărbat i-a fost validată exercitarea dreptului la vot, atât la Secția de votare nr. 63, Motru, cât și la Secția de votare nr. 288, Şcoala Primară Larga, din comuna Samarinești. Din verificările efectuate de echipa de cercetare a incidentelor electorale constituită la nivelul Poliției Municipiului Motru, s-a stabilit că bărbatul și-ar fi exercitat dreptul la vot pe principiul apartenenței în lista electorală permanentă, după criteriul locului de domiciliu, iar ulterior, s-a prezentat la Secția nr. 288 Larga, din Samarinești, unde a încercat să voteze din nou, întrucât avea reședința stabilită pe raza acestei comune. Persoanei în cauză nu i s-a mai permis să mai voteze încă odată, cu toate că acesta și-a manifestat intenția expresă de a vota. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de vot multiplu.
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi de către preşedintele Biroului de Circumscripţie Electorală, nr. 50, Plopşoru, cu privire la faptul că în proximitatea secţiei de votare nr. 265, Plopşoru, este continuată propaganda electorală, de către un candidat, pentru funcţia de primar al comunei Plopşoru. În temeiul sesizării, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat că pe un imobil, proprietate privată, ce aparţine unui localnic, candidat la funcţia de primar al comunei, este afişat un banner electoral, cu fotografia sa şi a preşedintelui partidului. S-a pus în vedere celui în cauză să procedeze la înlăturarea materialelor de propagandă, acesta refuzând, fapt pentru care s-a procedat la sancţionarea contravenţională, conform prevederilor art. 108, lit. ş din Legea 115/2015, cu amendă în valoare de 1400 lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 142 de vehicule și 292 de persoane, fiind aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de aproximativ 98.000 de lei, fără a fi constatate infracțiuni.
Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.