Primarul comunei Jupânești, Ionuț Gîrniceanu, invită localnicii pe stadionul din localitate pentru a petrece Revelionul.
„Pe 31 decembrie 2024, începând cu ora 19:00, vă invităm la hora satului, la Stadionul Jupănești, pentru o seară plină de veselie și tradiție. Alături de o formație de muzică populară, vom petrece în jurul unui foc de tabără, savurând preparate tradiționale ca mititei, cozonaci și vin fiert. La miezul nopții, vom ciocni un pahar de șampanie și vom privi împreună un spectaculos foc de artificii. Vă invităm să vă alăturați în această seară specială și să sărbătorim împreună începutul unui nou an! Să ne bucurăm împreună de acest moment. La mulți ani!” a transmis Gîrniceanu.