Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal după o sesizare a ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Oficialul acuză mai multe organizații că încearcă să stopeze proiecte energetice și cere să se verifice dacă acestea au ”legături cu Federația Rusă”.
Printre organizațiile vizate de plângerea depusă de Burduja se numără și filiala din România a Greenpeace, una dintre organizațiile cele mai vocale împotriva unui proiecte precum extracția gazelor naturale din Marea Neagră, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Sesizarea a fost depusă marți de ministrul Burduja și vizează presupuse acțiuni prin care actori externi ar încerca să împiedice dezvoltarea unor proiecte energetice precum hidrocentralele. Ministrul Energiei a solicitat DIICOT să verifice dacă aceste ONG-uri de mediu, care se opun dezvoltării unor proiecte energetice, au legături cu Federația Rusă, au declarat sursele citate.
În 6 septembrie, ministrul Burduja a declarat că „două-trei” organizaţii de mediu fac un „sabotaj sistematic” al hidrocentralelor, deşi s-au cheltuit miliarde de euro în aceste proiecte.
„În România am investit miliarde de euro în proiecte hidroenergetice, deci în hidrocentrale, care sunt finalizate între 70 şi 98% şi pe care nu putem să le terminăm. De ce? Păi lipsă de voinţă şi mai e un aspect important, sabotajul sistematic, instrumentat de două-trei organizaţii neguvernamentale, finanţate nu ştiu de unde, dar cu avocaţi foarte buni”, a declarat, vineri seară, la Antena 3, ministrul Energiei.
Sebastian Burduja afirmă că aceste organizaţii „contestă fiecare etapă: aviz de mediu, autorizaţie de construire”.
„Tot ce vă puteţi imagina sub soare, găsesc specii de care nu a auzit nimeni, niciodată. Şi noi nu reuşim să le terminăm, an după an”, a adăugat ministrul.