Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, că nu va candida la alegerile din decembrie pentru viitorul Legislativ.
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susţinut şi nu susţin modificarea legislaţiei electorale în favoarea unei singure persoane”, a afirmat şeful statului.
Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, săptămâna trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele trei luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.