Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate, miercuri, pe site-ul evaluare.edu.ro. Potrivit datelor prezentate de ministrul Educației, Ligia Deca, 65 de elevi au obținut media 10, în scădere drastică față de 2023.
Anul acesta, la rezultatele inițiale, 65 de absolvenți de gimnaziu au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024, 28 dintre aceștia fiind din București. Și în 2023 București era fruntașul hărții, însă cu 66 de medii de 10 în plus.
După București, 7 elevi din Iași au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 6 din Cluj-Napoca. Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională este urmată de Argeș, datele arătând 3 medii. Bihor, Bacău, Hunedoara, Dolj, Olt și Constanța înregistrează fiecare câte 2 medii de 10. Județe care au înregistrat o singură medie de 10 sunt: Satu Mare, Timișoara, Sibiu, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Buzău și Galați.
La polul opus, Călărași, Mehedinți, Gorj, Suceava, Vrancea sunt printre județele care nu înregistrează nicio medie de 10.
Mediile de 10 obținute de candidații la Evaluarea Națională 2024 sunt de aproape 7 ori mai mici față de sesiunea anului trecut, când s-au înregistrat 429 de medii de 10.
Cele mai bune note înregistrate în Gorj au fost obținute de trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Târgu Jiu cu media 9,95. Doi elevi au obținut nota 10 la Limba și Literatura Română și nota 9,90 la Matematică și un elev a obținut nota 10 la Matematică și nota 9,90 la Limba și Literatura Română.