Primăria Rovinari anunță, la începutul noului an școlar, că autoritățile locale vor continua investițiile de modernizare a unităților de învățământ din oraș.
“Fie ca acest an să fie unul al progresului și al împlinirilor. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în crearea unui mediu educațional propice dezvoltării tuturor elevilor și sigur pentru profesori și elevi deopotrivă. Și, pentru că tot am amintit despre sprijinul pe care îl vom oferi unităților de învățământ, iată câteva dintre lucrurile pe care le vom realiza cu bani de la bugetul local, cu fonduri guvernamentale sau europene:
- Lucrări reparații baze sportive de la Școlile Gimnaziale Nr.1 si nr.3 si Liceul Gheorghe Tătărescu” Rovinari. Valoare: 273.531,67 lei – Buget local;
- Lucrări de reparații acoperiș și reparații interioare Școala Gimnazială Nr.3, oraș Rovinari. Valoare: 787.722,98 lei– buget local;
- Servicii de catering pentru Școala Gimnazială. Nr.3, oraș Rovinari, prin Programul Național „Masa Sănătoasă” PNMS – 134.000 lei – fonduri guvernamentale;
- Creșterea eficienței energetice și reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr.1 Rovinari – Proiect finanțat prin AFM – aproximativ 18.000.000 lei;
- Dotarea cu mobilier, echipamente de specialitate și echipamente digitale a tuturor unităților de învățământ din orașul Rovinari, inclusiv unitățile de învățământ preșcolar – 3.680.600,95 lei – fonduri europene;
- Modernizarea și reabilitarea termică a clădirii liceului și internatului – faza de proiectare” a transmis Primăria Rovinari.