Producătorul de energie Nuclearelectrica SA a anunțat, marți, că a finalizat cu succes un studiu de fezabilitate care privește producerea la centrala de la Cernavodă a unui izotop de pământ rar utilizat în tratamente anti-cancer.
Compania a realizat studiul împreună cu Framatome, o companie franceză deținută majoritar de stat în colaborare cu multinaționala japoneză Mitsubishi Heavy Industries Ltd. Cercetările vizează producerea izotopului medical Lutețiu-177 în România, a informat Nuclearelectrica printr-un comunicat de la Bursa de Valori București.
Cele două companii merg mai departe cu proiectul către proiectarea detaliată, achiziția, instalarea și punerea în funcțiune a sistemului de iradiere la Unitatea 2 a centralei nucleare-electrice de la Cernavodă. Lansarea unui serviciu comercial de iradiere la scară largă pentru izotopi medicali este prevăzută pentru anul 2028, se arată în documentul citat.
„Nuclearelectrica se angajează să promoveze nu numai producția de energie, ci și sănătatea publică. Producția de Lutețiu-177 marchează o etapă importantă pentru România și pentru industria nucleară globală. Rolul nostru în susținerea tratamentelor oncologice de ultimă oră prin medicina nucleară consolidează rolul energiei nucleare în creșterea nivelului de bunăstare. Acest proiect evidențiază contribuțiile multiple pe care le poate aduce energia nucleară – generarea de energie curată și producția de izotopi medicali”, a declarat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica.
Studiul a fost început acum un an și a evaluat în ce măsură putea fi folosită tehnologia de producție de izotopi a Framatome folosind infrastructura de la Cernavodă.
„Suntem mândri că am atins această etapă cu Nuclearelectrica și că putem trece la faza următoare a acestui proiect important. Dezvoltarea de capacități suplimentare la reactoarele nucleare ajută la construirea unei aprovizionări la scară largă, fiabile și diversificate de radioizotopi critici pentru combaterea cancerului. Cererea de tratamente de ultimă generație pentru cancer, accesibile masiv la nivel mondial, crește rapid. Industria nucleară este pregătită să își joace rolul în consolidarea lanțului de aprovizionare cu radioizotopi salvatori de vieți în Europa și în întreaga lume”, a spus a declarat Francois Gauche, vicepreședintele Framatome Healthcare.
Nuclearelectrica mai transmite că proiectul vizează asigurarea unei rezerve potrivite de izotop pentru nevoile României. Lu-177 este utilizat în terapia cu radionuclizi țintiți pentru tratamentul cancerului de prostată și în multiple dezvoltări radiofarmaceutice în tratamentul cancerului. Izotopul distruge celulele canceroase, lăsând neafectate celulele sănătoase. Tehnologia de producție a izotopului deținută de Framatome a permis prima producție comercială la scară largă de Lu-177 într-un reactor energetic în iunie 2022, conform comunicatului.
Lutețiul este un metal rar de pământ care se regăsește în natură împreună cu alte astfel de elemente, iar producția de oxid de lutețiu la nivel mondial ajungea la doar 150 de tone în 2021, conform sistemului de informare despre materii prime al Comisiei Europene. La momentul redactării acestui material, kilogramul de oxid de lutețiu are o cotație de 760 de dolari, conform unei platforme de specialitate. China este cel mai mare producător primar, cu peste jumătate din cota de piață.