Deputatul USR Radu Miruță a transmis, pe Facebook, o serie de solicitări către șefii Consiliului Județean Gorj, Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu și Inspecției Sanitare de Stat, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, după decesul adolescentului de 16 ani, din comuna Scoarța.
„Ce s-a întâmplat la Spitalul Județean din Târgu-Jiu este înfiorător. Dar, dimensiunea problemei nu scade și nu dispare dacă doar aruncăm cu zoaie și atât. E doar o chestiune de timp până când se va repeta, dacă doar asistăm. În situația acestor zile, medicul chiar e unul bun. Chiar dacă spitalul ține cu totul de Consiliul Județean, ca parlamentar al acestui județ, nu pot doar să privesc cum găștile PSD-PNL se sfâșie între ele. Asta am tot văzut. Așadar:
1. Solicit Consiliului Județean Gorj un audit serios cu privire la:
- situația tuturor secțiilor din SJU Târgu Jiu unde nu sunt medici suficienți;
- inventarul tuturor dispozitivelor medicale mai scumpe de 1000 de euro și care este gradul de utilizare al fiecăruia (câte manevre medicale decontate s-au realizat cu fiecare dispozitiv). Multe sunt ținute cu cearceaful pe ele;
2. Solicit conducerii spitalului să se implice managerial pentru a detensiona situațiile de pe secții. Asta se întâmplă fiindcă actul managerial nu funcționează.
3. Solicit audit din partea Inspecției Sanitare de Stat – organism aflat în subordinea Ministerului Sănătății, care prin DSP este obligat să aibă o situație serioasă a calității actului medical. Sunt medici foarte buni cărora le trebuie făcute icoane în spital, sunt medici care trebuie să plece acasă;
4. Funcționalizarea HELIPORTULUI. De 4 ani am încercat și prin cheta publică înfundată de primărie și Consiliul Județean, și prin proiect de lege în Parlament, respins de PSD-PNL. Dintr-un spital fără ce trebuie, până când minți mai responsabile vor ajunge să conducă, măcar să putem scăpa pe calea aerului…așa cum acest copil de 16 ani nu a putut fiindcă a ajuns la spital seara, iar elicopterul nu mai zbura pentru Târgu Jiul care n-are capacitatea să aprindă niște becuri pe zona de aterizare.
5. Nu le mai îndesați angajaților din spital fesul roșu PSD-ist pe cap. Devine ridicol. Nu confundați spitalul cu sediul de partid, că durerile pe care spitalul trebuie să le trateze nu trec doar pentru că multor angajați li se cere să se expună cu fesul și geaca PSD-iste” a transmis Radu Miruță.