Inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu, anunță că inspectorii de muncă vor face controale la angajatorii gorjeni, pentru a vedea dacă au luat măsuri anti-caniculă.
Având în vedere că, în perioada imediat următoare, sunt anunțate temperaturi caniculare, ce depăşesc 37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj anunță angajatorii că au obligația, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, să asigure condiţii minimale pentru angajați.
„Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiții minime pentru menținerea stării de sănătate a salariaților precum:
- reducerea intensităţii ritmului activităţii fizice;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- asigurarea ventilaţiei la locul de muncă;
- alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite.
Mai mult decât atât, pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor trebuie asigurate următoarele condiţii:
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie,
- asigurarea de dușuri.
Angajatorii, care nu pot asigura condiţiile sus-menționate, vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
- reducerea duratei zilei de lucru;
- eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la orele 11:00 şi după orele 17:00;
- întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale” transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.
George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „Pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor acționa pe teren în perioadele cu temperaturi extreme, fiind vizate, cu prioritate, activitățile desfășurate în spații deschise. Nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență numărul 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.”