Liderii USR Gorj, Radu Miruţă şi Corneliu Răduca Morega, candidaţi ai partidului la Camera Deputaţilor şi Senat, au reacţionat la decizia Curţii Constituţionale a României de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.
„De doamna Şoşoacă ne despart multe pe noi cei de la USR, însă a interzice cuiva dreptul de a candida este periculos pentru democraţia din România. Nu poţi interzice unui pro-rus să candideze fix cu instrumente putiniste” a transmis Radu Miruţă.
„Anularea candidaturii Dianei Șoșoacă este o lovitură directă la adresa democrației din România. Deși mesajele ei toxice și periculoase sunt antiteza valorilor mele, interzicerea participării într-o competiție electorală arată cât de fragil a devenit statul de drept sub manipularea politică. Reforma constituțională și depolitizarea CCR sunt mai necesare ca oricând pentru a opri această alunecare spre autoritarism” spune Corneliu Răducan Morega.
Şi Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, a reacţionat, sâmbătă seara, pe pagina de socializare.
- Elena Lasconi: „Democrația din România e în pericol și trebuie apărată! De ce? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun acum românii care se uită la televizor și care încearcă să înțeleagă de ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost blocată de Curtea Constituțională. Răspunsul nu o să ne placă deloc. Pentru că așa au decis Iohannis, Ciolacu și Ciucă. Voturile din CCR arată că această candidatură a Dianei Șoșoacă a fost blocată nu doar de judecători numiți de PSD la CCR, dar foarte probabil și de judecători numiți de PNL și de Iohannis. Și așa aflăm care este de fapt planul real al celor trei: o finală Ciolacu – Simion, câștigată de pesedist, și refacerea alianței PSD – PNL la guvernare cu Ciucă premier. Scenariul gândit de cei trei nu ține cont de dorința și de aspirațiile românilor. Scenariul vizează exclusiv păstrarea puterii de către cei care în ultimii ani au distrus România. I-au distrus economia, acum vor să-i distrugă și democrația. Să nu-i lăsăm pe acești oameni să stabilească cine va fi președintele României! Să nu lăsăm viitorul tot pe mâna lui Iohannis, Ciucă și Ciolacu. Acesta este motivul pentru care am decis să candidez: să stârpim odată acest sistem corupt din ultimii 35 de ani. Nu putem accepta ca acest sistem mafiot să decidă înainte de alegeri cine va fi președinte, cine premier sau, Doamne ferește, cine va câștiga campionatul național la fotbal sau „Românii au talent”. Români, apărați-vă democrația!”