Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă marţi, de la ora 12.00 la ora 23.00, pentru mai multe județe, dar și pentru nordul județului Gorj.
”În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei şi cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, a arătat ANM.