Inspectoratul Județean de Poliție Gorj anunță, luni, că a fost deschis dosar penal pentru uciderea animalelor fără drept, după eutanasierea a 60 de câini în padocul din Târgu-Jiu.
”La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că 60 de exemplare canine, cazate într-un adăpost public de pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi fost eutanasiate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, în care se efectuează cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu” informează IPJ Gorj.