Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a primit o solicitare de la acţionarul său majoritar, Ministerul Energiei, care cere introducerea pe ordinea de zi, în Adunarea Generală a Acţionarilor, revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere al companiei. AGA a fost convocată pentru data de 29 aprilie 2025.
Hidroelectrica a înregistrat, în 2024, un profit net de 4,121 miliarde lei, în scădere cu 35%, în timp ce veniturile au fost mai mici cu 25%, de 9,12 miliarde lei.
”Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că în data de 26 martie 2025 a fost recepţionată o solicitare de introducere de noi puncte pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 10 aprilie 2025, ora 12:00 (ora Romaniei), formulată de către Ministerul Energiei în numele statului român, în calitate de acţionar, cu un numar de 360.094.390 actiuni, reprezentând 80,0561% din capitalul social al societăţii, după cum urmează: 1. Revocare membrii ai Consiliului de Supraveghere din cauze neimputabile, în vederea îndeplinirii jalonului nr.121 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în conformitate cu prevederile art. 36.10 din Contractul de mandat (vot secret). 2. Revocare membrii ai Consiliului de Supraveghere din cauze imputabile, în conformitate cu prevederile art.36.3 coroborat cu dispozitiile art.9, din contractul de mandat, respectiv refuzul de a duce la îndeplinire hotărârile AGA prin nesemnarea actulului adiţional nr.2 la contractul de mandat, pana la data de 04.04.2025 (vot secret). 3. Alegerea membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere (vot secret)”, se arată în convocatorul trasmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Pe listă în adunare se mai află şi aprobarea duratei mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere pentru o perioadă de 5 luni, conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ”stabilirea indemnizaţiei fixe brute lunare a membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere în cuantumul stabilit în conformitate cu Hotărârea Adunării Generală Ordinare a Acţionarilor nr.10/28.03.2023”.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica este, în prezent, format din preşedintele Petre Iulian Nicolescu şi membrii Ana Bobircă, Cristian-Nicolae Stoina, Mihai Liviu Mihalache, Silviu Răzvan Avram şi George Marius Toniuc.
Totodată, conducerea companiei propune spre aprobarea AGA repartizarea profitului şi un dividend brut în valoare totală de 4.043.229.023 lei, cu un dividend brut pe acţiune de 8,98 lei, arată compania într-un comunicat.
Acţionarii propun aprobarea datei de 25 iunie 2025 ca dată a plăţii dividendelor pentru exerciţiul financiar 2024.
“Continuăm să explorăm oportunităţile în vederea achiziţiilor de capacităţi regenerabile şi de stocare. În 2024, am realizat investiţii în valoare de 600 milioane lei şi am semnat contractul de retehnologizare a centralei Vidraru (188 milioane euro). Privind spre 2025, ne-am asumat un buget ambiţios de 1,7 miliarde lei, menţinând ritmul alert al investiţiilor”, a declarat Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.
Compania are o capitalizare de 54,87 miliarde lei.