PSD și PNL au votat, luni, în Comisia de Muncă din Senatul României, împotriva proiectului depus de USR de modificare a Legii pensiilor, astfel încât să fie recunoscute condițiile speciale și deosebite de muncă. Într-un comunicat de presă, Radu Miruță, președintele USR Gorj, îi cere explicații liderului PNL Gorj, Ion Iordache.
COMUNICAT
”Radu Miruță, deputat USR de Gorj: Îi cer domnului senator Iordache de la PNL să explice de ce împreună cu ai săi colegi își bat joc de oamenii care au muncit în condiții grele.
Ieri, în Senatul României, în Comisia de Muncă, PSD și PNL au votat împotriva proiectului de lege pe care l-am depus și care repară nedreptatea făcută celor care au muncit în condiții grele și care nu se pot bucura la pensie de ceea ce au contribuit.
Am intrat în dezbaterea din această Comisie, am argumentat solid proiectul de lege pe care l-am inițiat împreună cu ai mei colegi, deputata Oana Țoiu și senatorul Irineu Darău, dar senatorii puterii, fără motive temeinice au votat împotriva proiectului. Îi cer domnului senator PNL Ion Iordache să explice public acest vot. Este inadmisibil ca după ce au luat PNL a luat 25.000 voturi în județul Gorj la alegerile precedente, parlamentarii PNL să voteze împotriva intereselor oamenilor din acest județ.
“Și eu, la fel ca domnul Iordache, la fel ca ceilalți șase parlamentari PSD și PNL am primit voturile oamenilor din acest județ pentru a le reprezenta interesele în Parlamentul României. Eu pot să spun precis, la orice oră din zi și din noapte, ce am făcut în interesul oamenilor din comunitatea pe care o reprezint. Mi se pare o palmă dată pe obrazul oamenilor din acest județ atitudinea pe care o au parlamentarii PSD și PNL: una spun acasă, alta votează la București. Domnul senator Iordache ar trebui să aibă decența să spună public că proiectul depus de colegii săi nu repară deloc problemele create de noua lege a pensiilor și să explice de ce au votat împotriva proiectului USR. Proiect care are singurul neajuns că e depus de mine, nu de ei”, declară deputatul USR Radu Miruță
Proiectul USR propune modificarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii și recunoașterea condițiilor deosebite şi speciale de muncă pentru angajații ale căror condiții de muncă nu au fost normalizate, urmând ca aceștia să beneficieze în continuare de reducerea vârstei de pensionare şi de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată.
USR consideră că este inadmisibil ca o inițiativă legislativă care nu face altceva decât să respecte principiul contributivității și să recunoască drepturile unor oameni care și-au sacrificat sănătatea și au trăit ani întregi expuși unor riscuri majore pentru a contribui la dezvoltarea acestei țări să fie respinsă fără nicio justificare. Mai mult, reprezentantul Ministerului Muncii, prezent la dezbaterile din Comisia de Muncă de la Senat, a invocat falsul argument că ne obligă PNRR să păstrăm aberațiile din noua lege a pensiilor.
„PSD și PNL refuză cu agresivitate să corecteze această nedreptate. Proiectul de lege USR care corecta nedreptatea celor care au contribuit cu mai mulți bani pentru o pensie care să țină, la final, cont de această contributivitate a fost astăzi respins. Grija lor față de contributivitatea celor cu grupe de muncă este doar declarativă. PSD și PNL au votat cu sete să le ia oamenilor banii cu care au contribuit suplimentar”, declară deputatul USR Radu Miruță.
Respingerea inițiativei legislative USR în Comisia pentru Muncă demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că actuala putere nu are nici cea mai mică grijă față de cei care au lucrat în condiții grele de muncă și singura lor grijă este să protejeze pensiile speciale, o rușine și o nedreptate gravă față de cei care au dus greul societății”.