Conducerea Complexului Energetic Oltenia are sarcină ca, în decurs de o lună, să vină cu un plan de revitalizare a companiei, prin parteneriate cu autoritățile locale și mediul privat, rezultă dintr-o discuție pe care liderul PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a avut-o cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, postată pe Facebook.
Ion Iordache: ”Sunt trasate sarcini către managementul companiei să vină cu soluții de revitalizare, pentru că ministerul are deschidere. Eu cred că, de fapt, viitorul cu adevărat al companiei acesta este: să pună la dispoziție patrimoniul imens, pe care nu cred că-l mai are o companie în România azi, către autoritățile publice locale, către investitori pentru a diversifica activitatea a aduce plus valoare companiei. Asta ne-ar scoate din zona asta de a ne uita la drobul de sare dacă pică sau nu pică.”
Sebastian Burduja: ”Cum reinventăm compania? În primul rând prin proiectele prinse în planul de restructurare. Parcurile fotovoltaice sunt în grafic, se vor implementa, grupul pe gaz de la Ișalnița face progrese însemnate plus parteneriatele ce se pot realiza cu autoritățile locale, primării, firme private, pentru ca acele active ale CEO care nu mai sunt folosite să poată fi puse în valoare. Am mandatat compania ca, în decurs de o lună, să vină cu un plan și, în AGA, să aprobăm această nouă viziune de parteneriat cu autoritățile locale, cu mediul privat și să se dezvolte, nu doar pe bază de cărbune. Noi o să tragem de cărbune cât putem”.