Guvernul discută, în ședința de miercuri, un memorandum privind cumpărarea Portului Giurgiuleşti din Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit agendei executivului. Achiziția ar urma să se facă prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
În acest moment, Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova este operat de compania Danube Logistics SRL, deținută de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit site-ului companiei.
Memorandumul, discutat miercuri în guvern, are ca temă ”aprobarea iniţierii negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a acţiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către BERD în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova”.
Premierul Ciolacu a anunțat, încă din septembrie 2023, despre intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează că țara noastră va deveni un hub important în reconstrucția Ucrainei.
„Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întâmpla cu Odessa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și, deja, prin ministrul Transporturilor, România și-a arătat interesul către BERD, pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD, de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, a declarat atunci premierul la Digi 24.
Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG) este amplasat pe secțiunea maritimă a fluviului Dunărea, cu adâncimea disponibilă a apei de până la 7 metri. Portul este capabil să primească atât nave fluviale, cât şi nave maritime.