Angajații Primăriei Giroc, județul Timiș, au organizat un protest spontan reclamând că nu pot lucra cu secretarul general al comunei, Carmina Mateia, care le-a făcut plângeri penale.
Funcționarii au explicat, potrivit G4Media, că trăiesc sub teroare din cauza secretarei, care le-a făcut inclusiv plângeri penale. Angajații susțin că au fost monitorizați și ascultați, iar acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate.
„În luna ianuarie, noi am avut un concurs pentru ocuparea postului de inspector Monitor Oficial și a alertat autoritățile, a zis că bănuiește că noi, comisia, facem fraudă, că sigur o să dăm subiectele, sigur, nu știu, mă rog, ce și-o fi imaginat ea că o să facem. Ideea este că ne-am trezit monitorizați 30 de zile, fotografiați, video acasă, mașini ascultate, absolut tot, tot, telefoanele”, a explicat o funcționară.
„Chiar nu se mai poate lucra. Are un limbaj, n-aș vrea să vi-l reproduc. Se poartă foarte urât, este super agresivă”, a declarat o altă angajată a primăriei.
Primarul Dan Vârtosu a sesizat autoritățile responsabile.
„E dreptul democratic să protesteze. Nu putem să le luăm acest drept, doar că noi suntem aici să lucrăm în interesul cetățeanului, iar astfel de proteste e clar că ne stopează”, a spus primarul.
Secretara Primăriei Giroc, Carmina Mateia, nu a putut fi contactată pentru a exprima un punct de vedere referitor la acuzațiile aduse.