DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

09:11 Capacitatea prosumatorilor a depășit-o pe cea a parcurilor fotovoltaice

Capacitatea instalațiilor nedispecerizabile ale prosumatorilor a depășit-o pe cea a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, a spus vicepreședintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache, la forumul energetic regional FOREN, care are loc zilele acestea la Neptun.

Capacitatea prosumatorilor nedispecerizabili a ajuns la 1.707 MW, iar cea a parcurilor fotovoltaice este de 1.626 MW, a spus Andronache.

„Prosumatorii, vreau să vă spun, la 30 aprilie anul acesta, au ajuns la pragul de capacitate instalată de 1.707 MW, este o capacitate care nu este dispecerizabilă. Ca să facem o comparație, capacitatea dispecerizabilă din fotovoltaice este de 1.636 MW. Deci o diferență destul de mare, lucrurile evoluează, astfel încât constatăm că cei 129.736 de prosumatori care sunt acum, în acest moment, produc o cantitate mai mare decât cea dispecerizabilă și, totodată, constatăm că avem două vârfuri de consum și un vârf de producție. Acest vârf de producție crește în permanență și trebuie să le aplatizăm. De aceea este foarte bine că, la nivelul executivului, s-a luat decizia să se finanțeze cât mai multe capacități de stocare și, totodată, știu că Ministerul Mediului are în vedere ca începând din toamnă, în următorul proiect Casa Verde Fotovoltaice să apară inclusiv capacitatea de stocare. Pentru că, prin aplatizarea acestor curbe de consum, nu o să se mai ajungă la situația în care să avem pe vârf de consum prețuri de 180 de euro și prețuri de producție negative de 20 sau 30 de euro, care creează niște probleme producătorilor de energie,” a spus Andronache la FOREN.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: