România va fi lovită, în weekend, de furtuna Ashley. Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a explicat la ce ar trebui, de fapt, să ne așteptăm și de unde a apărut această denumire.
Fenomenele vor fi mai puțin severe decât în cazul ciclonului Boris
În realitate, este vorba despre pătrunderea în țara noastră a unei mase de aer foarte rece care își va face simțită prezența, tip de câteva zile, începând cu weekendul care va veni.
„Deasupra Oceanul Atlantic, în apropierea continentului european, există într-adevăr formațiuni ciclonice. Niciuna dintre ele nu se numește Ashley. Aceste formațiuni ciclonice vor evolua cu precipitații spre Europa Centrală. În spatele lor vine o masă de aer foarte rece (sau mult mai rece decât până acum) sau o pătrundere de aer polar, cum a fost în cazul ciclonului Boris, dar fenomenele sunt mai puțin severe decât au fost la Boris. În urma acestei pătrunderi de aer foarte rece se activează condițiile de formare a cicloanelor în bazinul Mării Mediterane și în bazinul Mării Negre, pe măsură ce această masă de aer foarte rece avansează spre noi. Influența pe care o așteptăm noi începând de vineri este, pe de o parte cea a aerului polar și, pe de altă parte, a cicloanelor care urmează să se formeze în bazinul Marii Mediterane și în bazinul Mării Negre”, a explicat, pentru „Adevărul”, dr. Florinela Georgescu.
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a precizat și când ar trebui să ne așteptăm la precipitații: „Precipitațiile vor începe la noi în seara zilei de sâmbătă și tot episodul se va încheia undeva în noaptea de luni spre marți. Timp în care va ploua în toată țara”.
Deși vor fi precipitații în toată România, câteva zone vor fi mai afectate decât altele. Județele din sudul țării ar trebui să se aștepte la ploi mai abundente, potrivit directorului ANM.
„Atenția deosebită o acordăm poziționării precipitațiilor, detalierii informației referitoare la zonele care vor avea precipitațiile cele mai abundente. Pentru că evenimentul este încă departe, incertitudinea referitoare la zonele care vor avea cantitățile cele mai mari de precipitații este încă foarte mare. Dar este destul de sigur că mai afectate vor fi regiunile sudice, zona Carpaților Meridionali și cea a Carpaților Orientați orientali”, a adăugat Florinela Georgescu.
Referitor la frontul atmosferic amintit, specialista ANM a explicat că în „în spatele acestuia intră masa de aer polar sau foarte rece, iar presiunea atmosferică este în creștere”.
„Deci, în spatele acestui fond, nu mai este nici un ciclon”, a dat asigurări directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.
De unde vine numele
„Serviciile meteorologice din Europa de Vest au stabilit o listă de nume ce vor fi date următoarelor furtuni, care se vor dezvolta în sezonul rece deasupra Oceanului Atlantic și care vor influența Europa. Primul nume din această listă este Ashley, deci, la un moment dat, va exista un ciclon sau un anticiclon care se va numi Ashley. Dar, acum, cel puțin la momentul vorbirii noastre, numele Ashley nu a fost alocat unei furtuni”, a explicat Florinela Georgescu.