„Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, în special din partea Rusiei, pentru a influenţa agenda publică prin folosirea inteligenţei artificiale şi prin promovare agresivă în online”, este concluzia întâlnirii dintre reprezentanții comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informații Externe și conducerea SIE.
- „Au avut loc campanii de dezinformare şi propagandă prin sprijinirea unor candidaţi eurosceptici, care au fost favorizaţi faţă de ceilalţi competitori. România este o ţintă pentru acţiunile hibride agresive şi datorită apartenenţei la NATO şi UE”, spune șeful comisiei parlamentare, Mihai Weber, într-un comunicat remis presei marți seară.
Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii SIE a cerut serviciului date şi informaţii după ce Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a declasificat, pe 29 noiembrie, rapoartele autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale care au arătat riscuri la adresa securităţii naţionale prin imixtiunea unor actori cibernetici statali şi non statali în alegerile prezidențiale din România.
În baza acestor documente, Curtea Constituțională a decis pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale, cu doar două zile înainte de turul doi al acestora și a întregului proces electoral, precum și reluarea lor la o dată și după un calendar stabilite de Guvern.
Între timp, pe 1 decembrie, au avut loc și alegeri parlamentare.
Șeful comisiei explică și decizia ca întâlnirea cu conducerea SIE să aibă loc la sediul serviciului secret și spune că nu e prima oară când astfel de întâlniri au loc la sediul SIE, „atunci când s-a considerat oportun”.
Pentru că lucrările şi actele comisiei fac parte din categoria secretelor de stat, comisia parlamentară a cerut ca întrunirea din 17 decembrie să aibă loc la sediul SIE „pentru a beneficia de condiţii de securitate ridicate şi pentru a primi răspunsuri în timp real, respectiv acces la documente clasificate ORNISS”.
La şedinţă au participat șeful SIE, Gabriel Vlase, toţi membrii comisiei de specialitate din Parlament și reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice parlamentare.
Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat informările realizate de SIE cu privire la riscurile externe sau interferenţele unor actori statali sau non statali în alegerile din România și s-au cerut lămuriri privind deplasarea externă a reprezentanţilor serviciului, împreună cu directorul SIE, Gabriel Vlase, în timpul alegerilor din ţară. De asemenea, membrii comisiei au vrut să afle ce măsuri a luat SIE pentru contracararea activităţilor externe asociate procesului electoral.
Deplasarea directorului SIE în misiunea externă, în timpul alegerilor prezidenţiale din România, „s-a realizat conform calendarului de activităţi al SIE pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate, prilejuită de evenimente naţionale din ţara de reşedinţă, care impuneau prezenţa directorului SIE pe spaţiu, în intervalul respectiv”, spune Weber.
În ceea ce priveşte folosirea unui avion privat pentru participarea la Baku Security Forum din septembrie 2024, comisia de control al SIE spune că „s-a precizat că misiunile executate de Serviciul de Informaţii Externe se efectuează în baza unor criterii foarte bine stabilite şi în urma unei analize de risc, iar deplasarea în exterior se asigură cu orice mijloc de transport care răspunde cerinţelor de securitate, operativitate, protecţie şi anonimat”.
Ca o primă concluzie, a reieşit că este absolut necesar ca toate autorităţile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cele cu atribuţii în bună desfăşurare a procesului electoral, precum şi organele de urmărire penală, având toate informaţiile furnizate, să întreprindă de urgenţă toate demersurile legale, astfel încât să poată fi evitate pe viitor asemenea ameninţări la adresa securităţii naţionale, se mai spune în comunicat.