România a fost, anul trecut, printre statele care a adăugat mai mult de 1 GW la capacitatea instalată în fotovoltaic iar, la ritmul prognozat pentru următorii ani, va fi în topul primelor 20 de piețe cu cea mai mare creștere din lume, arată e-nergia.ro.
Capacitatea nou-instalată în fotovotaic, în perioada 2024-2028, în România, ar putea fi de 9.000 MW într-un scenariu negativ, de circa 15.000 MW într-un scenariu mediu, și de aproximativ 19.000 MW într-un scenariu optimist, se arată într-o prognoză recentă a Solar Power Europe, asociația industriei fotovoltaice din Europa. Cu aceste evoluții, România este în top 20 la nivel global din punct de vedere al capacității care ar urma să fie instalate.
Astfel, în scenariul mediu, de la cei 3.350 MW care erau instalați în total în România la finalul anului trecut, conform Solar Power Europe (datele probabil includ atât capacitatea din parcurile fotovoltaice cât și ce este instalat la prosumatori), s-ar ajunge la 18.130 MW în 2028, ceea ce ar corespunde unei rate anuale de creștere de 40%.
“În 2023, 31 de țări din întreaga lume au instalat mai mult de 1 GW de capacitate solară nouă. Cu trei mai multe decât în 2022, când 28 de țări au atins acest nivel. Noii intrați în piața de 1 GW sunt Emiratele Arabe Unite, Suedia, Arabia Saudită, România și Bulgaria, în timp ce Danemarca și Israel, care erau piețe de 1 GW în 2022, nu au mai atins acest prag al noilor instalări în 2023”, arată Solar Power Europe.
“Componența clasamentului primelor 20 de piețe cu cel mai mare potențial de instalare, pe o perioadă de cinci ani, înregistrează doar modificări minore față de ediția precedentă (raportul de anul precedent al organizației – n.red.). În clasamentul primelor 10 piețe, Brazilia a depășit Spania și a intrat în top 5, Italia a urcat de pe locul 10 pe locul 9, iar Turcia a intrat în top 10, urcând de pe locul 18 ocupat anul trecut. A doua jumătate a clasamentului are doi nou-veniți – Africa de Sud și România au înlocuit Emiratele Arabe Unite și Chile”, arată Solar Power Europe.
Potrivit datelor ANRE, acum în Ronânia ar fi instalată o capacitate de 1.638 MW în parcuri (suma nu include probabil parcurile noi care încă funcționează în regim de test) la care se adaugă circa 1.700 MW în instalațiile prosumatorilor.