La finalul acestei luni, se încheie, din nou, contractele de muncă ale celor circa 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, încadrați pe perioadă determinată. De doi ani, acestora le sunt prelungite contractele din 6 în 6 luni.
Liderul sindical Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, spune că o astfel de situație nu mai poate fi acceptată.
„Nu mai acceptăm ca angajaților încadrați pe perioadă determinată să li se prelungească la 6 luni contractele! Sunt colegii noștri de 2 ani. Nu mai acceptăm astfel de decizii, care nu sunt deloc în concordanță cu prestația lor la locul de muncă și cu faptul că unii au făcut unele sacrificii în plan financiar, ca să revină în Gorj și să lucreze la Complexul Energetic Oltenia. Am un coleg, la Cariera Minieră Pinoasa, care a lăsat în Anglia un salariu de 3.000 de lire, să fie alături de soție și cei doi copii. Este excavatorist în carieră și nici vorbă să ajungă la echivalentul a 3.000 de lire. Omul a dorit să fie alături de familie și a venit să lucreze în minerit”, a declarat Tomescu în presa locală.