Locuitorii satului Curtișoara, component al orașului Bumbești-Jiu, au anunțat că vor protesta, duminică, împotriva închiderii porțiunii de circa 200 de metri de drum județean, după ce a fost deschisă circulația pe noua centură a Târgu-Jiului. Acum, oamenii sunt nevoiți să facă un ocol de câțiva kilometri.
”Trebuie să fie găsită o soluție. Ocolim acum aproape 3 kilometri, iar pe drept sunt 200 de metri. La un drum de Târgu Jiu facem în plus peste 5,5 kilometri. Eu nu înțeleg de ce s-a făcut asta. Oare nu a gândit nimeni înainte? CNADNR îmi bagă mâna în buzunar. De ce oare se întâmplă așa ceva? Eu, cât am colindat în țară, nu am văzut o așa prostie de centură ocolitoare. A fost obținută aprobarea de miting. Ne adunăm toți pe porțiunea închisă. Va fi un protest pașnic, fără mașini. Nu vrem să nu încurcăm circulația“, a declarat un localnic.