Guvernul pregătește o nouă recalculare a pensiilor. Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus la veniturile lunare.
Prima ajustare, care va aduce bani în plus pentru peste 3 milioane de oameni, trebuie finalizată până la 1 septembrie. De la 1 ianuarie 2025, toate pensiile vor crește, prin indexarea cu rata inflației, iar, în februarie 2025, pensionarii care au beneficiat de prime, sporuri sau diverse bonusuri, care nu erau incluse anterior, vor beneficia de majorări, scrie Antena 3 CNN.
„De a doua recalculare beneficiază numai cei care au avut acele sporuri cu caracter nepermanent. Vreau să fac precizarea că nu toată lumea a avut, sunt sectoare care nu au asemenea sporuri și nu au ce adeverințe să mai prezinte în plus față de ceea ce au prezentat odată, când au depus dosarul de pensie”, a spus Daniel Baciu, preşedintele CNPP.
De exemplu, un pensionar care a lucrat 37 de ani în industria textilă și are, acum, o pensie de aproximativ 2.600 lei pe lună, va primi de la 1 septembrie o pensie de 3.800 lei pe lună. Dacă poate demonstra că a primit și aceste bonusuri sau prime, ar putea primi și mai mulți bani, începând din februarie. Până în toamnă, pensionarii aflați în această situație, care au toate documentele necesare, trebuie să le depună.
„Toate adeverințele, care o mare parte din ele sunt deja la dosarele de pensii ale pensionarilor aflați în plată, colegii mei au termen șase luni de zile să facă cea de a doua recalculare și lucrul acesta se va întâmpla începând cu 1 septembrie până în luna februarie 2025”, a declarat Baciu.