Grav accident, duminică, în jurul orei 23:00, pe centura municipiului Târgu-Jiu. Două mașini s-au făcut praf, iar 6 persoane, inclusiv un copil de numai 9 luni, au ajuns la spital.
”În jurul orei 23:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe centura municipiului Târgu-Jiu (între Botorogi și strada Ana Ipătescu), în care au fost implicate 2 autoturisme. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și 4 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane (3 bărbați, 3 femei și un copil în vârstă de 9 luni), una dintre acestea fiind încarcerată. S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime. 2 persoane de sex masculin, cu vârste de 17 și 21 de ani, 3 persoane de sex feminin, cu vârste de 20, 28 și 36 de ani, și copilul în vârstă de 9 luni au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu. Un bărbat a fost evaluat medical la fața locului, dar a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Ulterior, copilul a fost transportat la spitalul din Craiova” informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
”La data de 25 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că pe varianta ocolitoare DN66 a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că, în jurul orei 23.10, o femeie de 38 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare DN66, din direcția comunei Drăguțești către Târgu Jiu, în dreptul bornei cu km 12, la schimbarea direcției de mers (la efectuarea virajului de a întoarce autoturismul) a fost acroșată de un alt autoturism condus în aceeași direcție de către un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, precum și a doi tineri, de 17 și 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ambii pasageri în cel de-al doilea autoturism și alte două persoane de 28 și 50 de ani, din comuna Drăguțești respectiv Bălești și un copil de 9 luni, toți 3 pasageri în primul autoturism. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorul celui de-al doilea autoturism nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate. Cele 7 victime au fost conduse la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“ arată Poliția Gorj.

