Sindicaliștii din cadrul Federației Naționale Mine Energie amenință cu greva generală din cauza noii legi a pensiilor, care îi dezavantajează pe angajații care au lucrat în condiții grele de muncă.
„Pe 17 septembrie vom avea o ședință cu toate organizațiile sindicale din cadrul Federației Naționale Mine Energie. Sunt niște lucruri care nu pot fi acceptate și nemulțumirile sunt profunde la nivelul sindicatelor și al lucrătorilor. Dorința noastră este de a avea consultări în sensul organizării grevei generale în sistemul energetic, la organizațiile care sunt afiliate la federație. Nu mai sunt alte soluții. Poate așa va vedea lumea cât de importanți sunt lucrătorii din sistemul energetic”, a declarat președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, în presa locală.