Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, luni seară, că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, iar pentru asta va merge în filiale pentru a discuta despre candidatura sa. Ciucă este de părere că ”în acest moment” un proiect privind un candidat comun al PNL şi PSD ”nu mai poate să se deruleze”.
”Vreţi să vă dau o ştire? În momentul de faţă, sigur, ar trebui să am o decizie a partidului, să am o decizie în Consiliul Naţional, dar în momentul de faţă, dacă tot aţi venit până la Washington şi suntem aici, în această vâltoare a tot ceea ce se întâmplă şi în Statele Unite şi în România – voi candida pentru că sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar, înainte de toate, trebuie să obţin aprobarea partidului şi de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuţii, voi merge în toate filialele PNL să îmi câştig încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal”, a declarat Nicole Ciucă, într-un interviu acordat postului Antena 3.
El s-a arătat convins că proiectul unui candidat comun al PSD şi PNL ”nu mai poate să se deruleze”.
”În acest moment, tot acest proiect (al unui candidat comun al celor două mari partide – n. r.) nu mai poate să se deruleze. Sigur, sunt convins că avem cu toţii şi răbdarea şi înţelepciunea să asigurăm stabilitatea ţării şi să guvernăm”, a declarat liderul liberal.
Nicolae Ciucă a participat la Summit-ul NATO de la Washington în calitate de șef al Senatului României.