Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a publicat, dumincă seara, o fotografie în care apare alături de Angela Hortopan, fosta sa educatoare- din comuna natală, Turcineşti- ajunsă la venerabila vârstă de 90 de ani.
„Alături de doamna Angela Hortopan, educatoarea mea. Aproape de venerabila vârstă de 90 de ani, doamna Hortopan a deschis mințile fragede a zeci de generații de copii. O scurtă călătorie în trecut, cu veritabile amintiri din copilărie petrecute la țară, experiențe pe care, din păcate, cei mai mulți dintre copiii de astăzi nu le vor cunoaște niciodată. Am depănat amintirile unor vremuri frumoase și liniștite, alături de omul lângă care mă simt, pentru câteva clipe, din nou copil” a notat Romanescu pe Facebook.