Peste 100 de milioane de euro au fost investite, în ultimii 10 ani, în modernizarea grupului energetic nr.5 al Termocentralei Rovinari. Conform deciziilor în vigoare, acesta ar urma să funcţioneze doar 1 an, la 1 ianuarie 2026 urmând să fie scoase din funcţiune toate grupurile pe cărbune, spune Ionelia Priescu, preşedinte AUR Gorj.
„În ultimele zile, asităm la o frenezie de declaraţii în legătură cu investiţiile din Complexul Energetic Oltenia. Numai pentru grupul 5 s-au primit sume importante de bani pentru modernizare. Lucrările au durat 10 ani şi au costat peste 100 de milioane de euro, data intrării în funcţiune fiind octombrie anul acesta. Tragic este că investiţia avea ca scop asigurarea funcţionării eficiente a grupului 5 pentru minimum 15 ani, însă planul de restructurare şi decarbonare prevede intrarea în rezervă a tuturor grupurilor energetice începând cu 1 ianuarie 2026. Prin urmare, am investit peste 100 de milioane de euro din bugetul României, iar decizia conducătorilor trădători este că acesta va funcţiona încă un an. Este încă o dovadă clară a incompetenţei şi ticăloşiei politicienilor care ne conduc. Dacă tot au condamnat mineritului la dispariţie, dacă nu sunt interesaţi de soarta minerilor şi de declinul grav al judeţelor care depind de acest sector, de ce au perseverat în a cheltui inutil sume importante de bani pentru modornizarea acestui grup? PSD şi PNL trebuie să înceteze acest joc periculos, care afectează independenţa energetică a ţării noastre! Trebuie să se ia măsuri urgente pentru renegocierea planului criminal de închidere a mineritului şi să renunţe la ipocrizia cu care tratează problema minerilor!” spune Priescu într-un filmuleţ postat pe pagina de socializare.