Deputatul Radu Miruţă, preşedinte USR Gorj, spune că fabrica de muniţie de la Bumbeşti-Jiu trebuie să facă parte din programul de înarmare al Uniunii Europene.
- „Uzina Mecanică Sadu trebuie să fie parte din programul de înarmare al Uniunii Europene. Acum e momentul în care o criză trebuie gestionată în favoarea judeţului Gorj şi a României. UM Sadu trebuie să prindă avânt şi să primească atenţia cuvenită: bani serioşi pentru angajaţi, retehnologizare. Altfel, guvernul sabotează țara și trebuie să plece acasă cu tot cu liderii lor din Gorj, care au tăcut mâlc în timp ce uzina asta strategică s-a tot ruinat. Şi stau în continuare” a notat Miruţă, pe Facebook.
Țările Uniunii Europene au dat, joi, undă verde unui plan de consolidare a apărării blocului comunitar, pentru a răspunde amenințărilor Rusiei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Consiliului European, conform AFP. Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene au ajuns la un acord, în unanimitate, asupra unui text referitor la apărare, în cadrul summitului de la Bruxelles. Documentul sprijină un plan al Comisiei Europene, care vizează mobilizarea a 800 de miliarde de euro pentru „reînarmarea Europei”, în principal prin acordarea de mai multă libertate statelor membre pentru a cheltui fonduri destinate apărării.