Deputatul Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj, vrea să afle pe ce criterii au fost daţi afară, de la 1 iulie, cei 124 de angajaţi încadraţi pe perioadă determinată în Complexul Energetic Oltenia. Conducerea companiei anunţase că vor pleca persoane cu abateri disciplinare, dar unii dintre cei concediaţi au declarat că nu s-a pus problema de aşa ceva în activitatea lor în cadrul CEO.
Miruţă crede că situaţia angajărilor pe perioadă determinată a fost „o afacere” PSD-PNL, dar şi că unii dintre cei încadraţi în 2022 susţin că ar fi dat şpagă.
„PNL Gorj şi şefii lor de la PSD Gorj lasă oamenii pe drumuri, fără explicaţii. Situaţia angajărilor pe perioadă determinată din CE Oltenia a fost o afacere PNL Gorj şi a şefilor lor din PSD Gorj. Oameni care spun ca au dat şpagă să fie angajaţi, cărora, apoi, li s-a prelungit minciuna cum că vor fi trecuţi pe perioada nedeterminată, ajung, acum, să fie puşi pe liber, fără nicio explicaţie. În afacerea asta sulfuroasă, în care politicieni locali care nu fac nimic sperau să câştige capital politic şi ceva bani intermediind angajări, nu mă bag. Dar, indiferent de situaţie, în faţa nedreptăţii păţite de aceşti oameni, nu pot rămâne nepăsător! Cu toţii trăim nedreptăţi, pe toţi ne doare la fel. Cum, din 5 colegi care fac aceeaşi activitate, sunt alesi cei 2 care pleacă, uneori aceia fiind şi cei mai disciplinaţi şi cei mai eficienţi? Cum unii care au beneficiat de angajare, fiindcă s-au angajat în locul părinţilor, sunt acum daţi afară, dar unii dintre cei care au cotizat mai rămân până după alegeri doar? La aceste întrebari, mă implic să îi ajut pe oameni să primească răspuns. Să devoalăm mizeria politicului PSD-PNL, în toată dimensiunea ei!” spune Miruţă care, luni, i-a cerut oficial ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să comunice pe ce criterii au fost daţi afară cei 124 de angajaţi.
„Cei care aţi intermediat trafic de influenţă, ori chiar pus mâna pe bani, staţi încă liniştiţi, înţeleg că procurorii sunt încă foarte ocupaţi. Cei care speraţi să câştigaţi politic din asta, nefăcând nimic altceva în mandatele de parlamentari, aţi tras lozul necâştigător” mai spune liderul USR Gorj.