Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, că începând de luni, 8 iulie, circulația pe Valea Oltului se va închide timp de o lună, pe timpul zilei, pentru a permite desfășurarea lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești.
Turnulsfatului.ro prezintă patru rute alternative pentru ocolirea zonei închise.
- Cea mai scurtă variantă ocolitoare, ca distanță și timp, este în mod surprinzător Transfăgărășanul. Această opțiune nu este valabilă pentru transportatorii de mărfuri sau persoane. Ea presupune o distanţă de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea de 202 km, care se parcurg în puțin peste patru ore. Cine merge spre București poate merge de la Curtea de Argeș direct la Pitești.
- A doua opțiune o reprezintă Transalpina. Distanța de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea peste munți este de 270 de km, care pot fi parcurși în aproape 5 ore.
- Opțiunea numărul trei prevede folosirea Transalpinei până la Obârșia Lotrului, apoi schimbarea traseului spre Brezoi, oraș aflat în afara lucrărilor anunțate pe Valea Oltului. De aici, mai departe spre Râmnicu Vâlcea. Acest traseu are 256 de km și un timp de 4 ore și jumătate. Starea drumului între Brezoi și Obârșia Lotrului ar putea crea probleme șoferilor.
- Cea de-a patra opțiune reprezintă varianta care, probabil, va fi aleasă de majoritatea transportatorilor, respectiv Sibiu-Simeria-Petroșani-Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea. Starea drumului pe această variantă este bună și implică inclusiv o porțiune de autostradă. Distanța este, însă, de aproape 370 de km și timpul necesar parcurgerii ajunge la 5 ore și 20 de minute.