Un proiect de lege, iniţiat de deputatul USR Radu Miruţă, interzice închiderea de noi capacităţi la Complexul Energetic Oltenia până când nu se pun altele în schimb. PLX 121/2023 este, însă, blocat la parlament.
Miruţă a fost, duminică, în comuna Dragoteşti, una dintre localităţile miniere ale Gorjului.
„La Dragotești oamenii speră să mai poată lucra pentru exploatarea cărbunelui, fiindcă asta ştiu cei mai mulți să facă. Aşa au trăit, cărbune mai e mult, nevoie de energie electrică în bandă e ca de aer. Pentru asta, e o singură variantă: ca Parlamentul României să voteze PLX 121/2023, proiectul de lege pe care eu l-am depus şi care interzice închiderea minelor şi a termocentralelor pe cărbune până când nu se pune înainte altceva în schimb. Dar înainte, nu după. Filmul PSD-PNL cum că închidem acum, dar vedem noi ce deschidem mai târziu, a fost un serial prost pe care Gorjul l-a tot văzut doar în bucata de închideri. Până acum, majoritatea PSD-PNL nu a dorit să voteze acest proiect. Fără a avea o lege în acest sens, restul vorbelor PSD-PNL sunt fără valoare, doar alte minciuni de campanie electorală” a scris Miruţă pe Facebook.